De două ori pe săptămâna, cât are Andrei curs de engleză, am un timp pentru mine. Uneori mă văd cu prieteni, dar de cele mai multe ori citesc sau mă plimb. Azi e cald, cam prea cald. Două adolescente s-au așezat lângă mine. Vorbesc despre băieți și like-uri pe Facebook, mănâncă urât, dar sunt frumoase amândouă și râd mult. Simt mirosul copacilor înfloriți și al cafelelor băute de cei din jur. Am plecat de acasă în grabă, fără să îmi iau de citit și fără aparat foto. Ceva pot face totuși: să privesc ca și cum aș fotografia – un vechi joc al minții, un fel de antrenament de a vedea cu adevărat.
Ies în Piața Română, printre puhoaiele de studenți. Cândva treceam pe aici ca să mă întâlnesc cu Robert, după matinalele și scurtele lui cursuri la ASE. Mă simt de vârsta celor pe lângă care trec, dar totuși realizez că noi de acum suntem atât de diferiți de noi de atunci, încât mă mir și că mai avem aceleași date de identificare.
Fotografiez în minte chipuri care trec pe lângă mine, șuvițe de păr ridicate de vânt, cupluri care împart mâncarea. Unii dintre cei care merg ținându-se de mână în fața mea habar nu au că vor rămâne mult timp împreună, trecând prin lucruri inimaginabile. Viața este rareori cum ne așteptăm să fie, dar orice nouă zi merită sărbătorită.
Ajung într-un final acasă, cu mintea plină de imagini care nu vor ajunge niciodată să fie fotografii, dar care, probabil, mă vor ghida din umbră atunci când voi fotografia cu adevărat. Deschid laptopul și îmi propun să editez fotografiile din vacanță. Amânând puțin lucrul, mă uit înainte peste niște fotografii de anul trecut. Le redescopăr cu bucurie – lucru rar în cazul meu, pentru că singurele care mă mulțumesc sunt cele pe care urmează să le fac, niciodată cele deja făcute :). Dar uite că îmi plac. Și îmi place de Alina și de Teo. Poate și ei, ca și noi, se vor simți tineri mereu, indiferent prin câte vor trece împreună și cât se vor schimba. Dar e bine că există aceste fotografii. Cred că ei din viitor vor descoperi lucruri importante în aceste imagini, lucruri care le vor da încredere și putere. Sper să zâmbească de fiecare dată când le vor revedea.