Suntem Irina și Robert. Ne-am cunoscut la 14 ani, am fost colegi. Ne-am îndrăgostit unul de altul, apoi ne-am îndrăgostit de fotografie. Am continuat să creștem și să învățăm împreună. Avem un Andrei, prieteni, aparate de fotografiat, o căsuță cu livadă pe un deal. Sădim toate semințele bune pe care ne e dat să le găsim. Ne place să facem lucrurile corect; ne luptăm pentru ideile în care credem, pentru lumină în minte și în suflet. Religia noastră e fă bine de câte ori poți, nu face rău niciodată. Fanatism de orice fel, sexism, rasism și alte asemenea nu sunt pentru noi și nici nu vrem să le întâlnim. Fotografiem oamenii ca și când toți ar fi părinții, copiii, prietenii noștri. Credem că viața nu e făcută să fie ușoară, dar fiecare nouă zi trebuie să fie primită cu recunoștință și curiozitate.
Pasiune
Oameni Emoții Neprevăzut Lumină Armonie Sens Nebunie Dragoste
Fotografii pe care să le iubești și tu, să le iubim și noi.
peste
nuntă botez familie portret business
peste
fotografiate
peste
cursuri workshopuri conferințe
Outside the box
Altfel, proaspăt, modern. Simplu și curat. Momente autentice, frumusețe naturală, fotografii adevărate.
Fără șabloane. "că așa se face". "ca și când". "cum am văzut la alții".
Neconvențional.
Cunoscători de lucruri fine, plimbăreți prin lumea mare, iubitori de muzică bună, colecționari de experiențe neobișnuite, purtători de haine lejere? Posibil. Se poate să ne fi întâlnit cândva, fără să ne știm, la un concert sau la un spectacol. Poate am fost aproape unii de alții în Piața Victoriei, în Apuseni sau într-un avion care ne ducea departe. Oare am donat timp sau bani pentru a sprijini aceleași cauze? Foarte probabil. Am jucat aceleași jocuri, am râs la aceleași glume, am iubit aceleași cărți și filme, avem prieteni comuni? De multe ori așa se întâmplă. Putem descoperi ce ne aduce împreună și, mai ales, ce am putea trăi împreună într-o zi specială, dacă simțiți că suntem fotografii potriviți pentru voi.
La noi oamenii ajung când se simt fericiți. Dacă ați ajuns aici, înseamnă că urmează să se întâmple niște lucruri foarte frumoase în viețile voastre. Vreți niște fotografii care să vă reprezinte. Să nu fie false, chinuite, dubios editate; oamenii să nu pară de plastic și cerurile să nu fie apocaliptice. Niște fotografii care să povestească despre sentimentele voastre, despre cei care vă sunt dragi, despre momentele emoționante și cele amuzante, despre nebunia unei petreceri. Vreți fotografii care să merite să fie iubite și păstrate cu grijă în albume de calitate – pentru că fotografiile vor rămâne peste ani și generații.