E o lume mică. Spunem asta tot timpul, dar mai ales când mergem la o nuntă. Aşa a fost şi la nunta lui Catrinel şi a lui Alex. Am descoperit că eram vecini – după ce ne-am întâlnit pe undeva, departe de casă, să ne cunoaştem :). Pe urmă, la cununia lor, ne-am reîntâlnit, după 13 ani, o colegă de clasă. La nuntă am revăzut unul dintre cei mai drăguţi elevi ai mei. Pentru un fotograf, astfel de întâmplări sunt cât se poate de binevenite. Vrei să îi cunoşti şi să îi înţelegi cât mai bine pe cei pe care îi fotografiezi, vrei să citeşti în ochii lor ce simt, ca să ştii când trebuie să te apropii şi când să te retragi. Asta este partea riscantă, complicată şi epuizantă a muncii de fotograf, dar şi cea mai interesantă. Să fii suficient de aproape şi de departe, de personal şi de neutru, de comunicativ şi de discret. Nu ştim în ce măsură reuşim acest lucru vreodată, dar sperăm să ne reîntâlnim peste mulţi ani cu Catrinel şi cu Alex şi să ne spună că fotografiile de la nuntă le-au devenit tot mai dragi.
PS: toată admiraţia noastră pentru fineţea şi eleganţa mirilor; într-adevăr, „simple is beautiful” ;)