Andra & Vali {Nuntă la Palatul Știrbey}

Sfârșitul fiecărui an este doar pentru noi – cei câțiva din familie și prietenii apropiați. Așa că oricât de greu ar fi, în prima jumătate a lui decembrie ne asigurăm că toată lumea a primit de la noi fotografii, albume, printuri de orice fel, toate așa cum și le-a dorit fiecare (sau, sperăm noi, mai ceva decât se așteptau). Asta a însemnat de multe ori să muncim în locul altora, să livrăm personal pachete din zori și până noaptea târziu, să reparăm greșeli care nu erau ale noastre, să învățăm să împachetăm frumos, să oferim cadouri etc. Este momentul nostru de entuziasm și fantezie scăpate de sub control, când ne credem spiridușii Crăciunului :). Sigur, așa ceva îți dă o mulțumire de sine pentru care merită să alergi și să te zbați mult. În plus, se adaugă și fericirea de a ști că de sărbători nu se întreabă nimeni pe unde umbli și cât mai petreci, în timp ce ei așteaptă să își vadă fotografiile – sau, mai rău, că te pomenește cu obidă vreo soacră nerăbdătoare, care nu înțelege ce mare artist ești tu de nu ai dat pozele nici într-o lună și, uite, vine Crăciunul, vin și neamurile și nu are ce să le arate! Mi-ar fi teamă că m-aș îneca poate cu sarmale sau cu cozonac când mi-ar fi lumea mai dragă. Așa că prefer să rămânem noi fără cadouri, să cumpărăm brad abia în ajun, să nu apuc să gătesc nimic, dar să sper că, dacă se gândește careva la noi, să aibă un gând bun.

Acum înțelegeți de ce am dispărut așa. Am terminat toată treaba și am fugit. Am plecat la munte, am mers în vizite și am primit oaspeți, am gătit și ne-am gătit, ne-am jucat cu orice board game al lui Andrei (pretinzând că ar fi pentru plăcerea lui), am citit noaptea, ca în adolescență, orice mi-a căzut în mână (Cititorul din Peșteră – Rui Zink, Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao – Junot Dìaz, Țara zăpezilor – Yasunari Kawabata și, desigur, Solenoid–ul lui Mircea Cărtărescu, despre care vă voi povesti altă dată).

Nu vă fac urări pentru noul an, pentru că ați primit deja multe și parcă s-au cam golit de sens. Vreau doar să știți că, indiferent dacă ne-am privit vreodată în ochi sau doar ne-am întâlnit pe acest blog, vom încerca să facem lucruri interesante și frumoase pentru voi, vom spera că fotografiile noastre vor însoți cafelele și ceaiurile voastre sau că vă vom cunoaște în vreo zi specială, vom avea mai multă energie știind că ne sunteți alături și ne vom lăsa inspirați de mesajele voastre. Adică vreau să știți că sunteți foarte importanți pentru noi.

Vom continua să vă arătăm aici evenimente de anul trecut (au fost extraordinare, nu ne îndurăm să trecem peste ele!), în timp ce noi începem anul cu multe ședințe foto, botezuri, continuăm un proiect mai vechi la care ținem mult și începem un nou proiect personal, total diferit de ce ați văzut până acum la noi.

Vă lăsăm cu Andra și cu Vali – un cuplu atât de frumos încât riscăm să auzim iar că lucrăm doar cu modele. Dar chiar așa sunt ei, noi nu avem nicio vină :).