Discutam cu un cuplu despre locaţia nunţii. Ne explicau – şi mi-a plăcut foarte mult ideea lor – că au ales un loc cu istorie, care are şanse să existe şi peste o sută de ani, nu doar pentru că are prestanţă, ci pentru că ar vrea să spună cândva copiilor şi nepoţilor uite, aici ne-am căsătorit noi. Cred că aşa ajungi să iubeşti un oraş şi să te simţi undeva mai acasă decât oriunde în lume – când nu mai priveşti vechile clădiri ca pe nişte monumente, ci ca pe o parte din istoria propriei familii. Nu m-aş fi gândit înainte că şi aşa se formează rădăcinile, sentimentul de apartenenţă, ataşamentul faţă de valorile unui loc şi, în timp, implicarea activă în protejarea acestora. Este dureros să auzi că a fost dărâmată o clădire cu valoare istorică pentru a fi construit un nou turn de sticlă; dar dacă auzi că vor să distrugă o clădire în care tu, părinţii sau bunicii tăi au trăit un moment important, probabil că eşti mult mai dispus să iei atitudine şi să lupţi cumva pentru amintirile familiei tale. Aşa că, m-am gândit, poate nu e un lucru rău că vechile palate bucureştene au devenit hoteluri sau locaţii de nuntă, oricât de cumplit ar părea la prima vedere. Poate aceasta este şansa lor să devina iubite şi protejate.
Anca şi Bogdan sigur vor avea o poveste interesantă pentru copii şi nepoţi. Pregătirile au avut loc în fostul Palat Şuter, actualul Hotel Carol Parc, iar ceremonia religioasă în biserica Sfântul Gheorghe din Mogoşoaia, peste care au trecut 324 de ani. Sper ca povestea lor să fie ilustrată şi atunci cu fotografiile noastre şi Palatul Mogoşoaia să se transforme pentru Anca şi Bogdan într-o amintire dintre cele mai dragi.