Adela & Raul {Nuntă la Sibiu}

Prin ce trec fotografii când sunt fotografiați? Dar când trebuie să fotografieze alți fotografi?

Din când în când, fotografii sunt și ei fotografiați. Și dintre toți oamenii aflați în situația de a-și alege fotografi, pentru ei s-ar putea să fie cel mai greu. Cu siguranță cunosc și admiră diverși colegi, dar să aleagă unul anume e complicat, pentru că orice fotograf face lucrurile altfel. Oricâte idei bune ar avea, fotograful fotografiat trebuie să strângă din dinți și să lase controlul în seama celui care privește prin obiectiv.

Cât despre a fi fotograful ales de fotografi, tot așa de complicat este. Evident, nu există un compliment mai mare decât acela de a fi ales de un fotograf bun pentru nunta lui. Dar, oricât ai fi de sigur pe tine și de încântat, tot vine o noapte în care te trezești abia mai respirând de spaimă, pentru că ai avut un vis absurd în care stricai prostește toate fotografiile. Un fotograf evaluează altfel potențialul locului și al momentului, modul în care lucrezi, calitatea imaginii etc. Dacă îl dezamăgești?

Eram la o nuntă când am primit de la Adela, pe care nu o cunoșteam, un e-mail în care ne întreba dacă suntem disponibili pe o dată anume. Poate cel mai frumos e-mail de acest gen. Citind rândurile ei, parcă o auzeam și o vedeam. O nuntă frumoasă la Sibiu. Niciodată nu mi-a părut mai rău să răspund că data era deja rezervată. Mai târziu, Adela și Raul treceau prin București și ne-au propus să bem o cafea împreună. Am vorbit despre tot felul de lucruri și ne gândeam ce drăguți sunt că și-au făcut timp să se vadă cu noi, chiar dacă nu aveam să îi fotografiem la nuntă. Dar Raul ne-a întrebat la un moment dat, când Adela plecase de la masă: Deci, cum rămâne? Noi, încurcați: Cu ce?! Raul: Păi nu v-a spus Adela? Nu ne spusese nimic. Data nunții se schimbase și ei încă își doreau să îi fotografiem noi. Ne-am bucurat din tot sufletul.

A trecut timpul, au trecut și coșmarurile, am ajuns la Sibiu. Ne-au primit ca pe cineva din familie. De obicei noi știm ce simt mirii și facem tot ce putem să îi ajutăm. Dar Adela și Raul știau exact ce simțim noi. Nici prietenii noștri cei mai apropiați nu ar fi știut mai bine, pentru că nu ar fi avut cum. Uneori te doare spatele, uneori cineva spune un lucru ciudat, uneori trebuie să mănânci. Ai momente în care îți cauți inspirația, ai momente în care ceva din ceea ce se întâmplă te răscolește. Zâmbești când îți este cel mai greu și îți păstrezi calmul orice ar fi. Robert și cu mine ne avem unul pe altul și ne înțelegem din priviri, ne ajutăm dacă putem, dar ducem treaba la bun sfârșit fără să ne gândim că altcineva ar putea vreodată înțelege eforturile sau problemele noastre. Nici nu vrem, nici nu contează. Dar când fotografiezi niște fotografi și ei se întâmplă să fie niște oameni atât de atenți și de înțelegători, care au trecut prin tot ce treci tu și care se pun clipă de clipă în locul tău… te simți copleșit. Puteau fi cei mai pretențioși, puteau cere cel mai mult, puteau să ne judece cel mai aspru. Dar ei au preferat să-și folosească experiența de fotografi ca să ne facă pe noi să ne simțim minunat.

Azi când vorbim despre Adela o numim în glumă Adeluța, pentru că așa îi zice băiatul nostru. Adela și Raul nu mai sunt prietenii noștri fotografi sau prietenii noștri din Sibiu, sunt doar prietenii noștri. Mama și câteva prietene abia așteaptă să vadă nunta pe blog. Poate sunt și câțiva colegi curioși să vadă ce o fi ieșit din întâlnirea a două cupluri de fotografi la o nuntă. Au ieșit niște fotografii, o prietenie și încă ceva – niște dansuri caraghioase pe care le vom ține ascunse, în caz că vreunul dintre noi are de gând să devină președinte.

*Dedic această postare fotografilor extraordinari din România, care nu sunt puțini. Pentru că muncesc mai mult decât recunosc, zâmbesc și când îi doare, își păstrează calmul atunci când orice om normal ar urla. Pentru că ei învață în fiecare zi. Pentru că reușesc să aibă grijă de familiile lor și să plătească taxe la stat, deși statul este așa un dușman nemilos. Pentru că au atât de multă putere de adaptare și o dorință fantastică de a fi la cel mai înalt nivel.