Alexandra & Bogdan {Nuntă la Hotel Sheraton}

Din când în când se întâmplă să ne numească cineva, în glumă sau cu un pic de teamă, mai tare sau mai șoptit, paparazzi. Chiar dacă este spus cu toată bunăvoința din lume, tot simt cum mi se strânge stomacul. Pentru mine, paparazzi nu sunt niște fotografi, ci niște oameni plătiți de alții să hărțuiască și să facă ce niciun om educat nu ar putea face. La fel de simpatici ca recuperatorii, dar încă și mai puțin îndreptățiți să facă ceea ce fac. Deși aproape toată lumea știe că nu există nicio legătură reală între munca unui fotograf adevărat și cea a unui paparazzo, îmi dau seama totuși că unele lămuriri ar putea fi utile.

Sunt tot felul de fotografi pe care este puțin probabil să îi întâlnești dacă nu lucrezi în anumite domenii – fotografi de război, de modă, de produs, de arhitectură etc. Dar probabilitatea de a întâlni un fotograf de eveniment este destul de mare. Știu că unii se fac neplăcuți prin comportament sau ținută, dar asta se întâmplă în orice domeniu. Ceea ce face însă ca un astfel de fotograf să creeze unora un fel de teamă este ideea că te fotografiază atunci când nu îți dai seama. Și că s-ar putea ca în fotografiile lui să arăți într-un fel neașteptat, poate chiar să îți scoată în evidență niște defecte. Este o teamă pe care o înțeleg și pe care o simt și eu când mă fotografiază cineva. Probabil aceasta este senzația care îți aduce în minte un cuvânt ca paparazzo.

De ce nu ar trebui să îți fie teamă? Ca să nu supăr pe nimeni, nu voi generaliza referindu-mă la toți fotografii de nuntă, ci doar la noi. Nu trebuie să îți fie teamă pentru că, într-un fel, suntem niște vânzători de frumusețe. Deși încercăm să te fotografiem când nu ne observi, noi căutăm să te surprindem în momentele tale bune. O privire caldă, o poziție expresivă a mânii, o șuviță de păr în dezordine care îți dă un aer special – astfel de lucruri vânăm noi. Este un efort de zeci de ore de a surprinde momente de frumusețe autentică, întâmplătoare, necalculată. În timp ce un paparazzo aleargă nebun să descopere o persoană respectabilă într-o postură penibilă, un om frumos într-o lumină în care arată rău, fotograful de eveniment trebuie să privească oamenii cu respect. Mai mult decât atât, deși poate părea o exagerare sau o ipocrizie, trebuie să ai niște sentimente pozitive față de cei pe care îi fotografiezi, măcar în ziua în care îi întâlnești. Ca să descoperi frumusețea, personalitatea, expresivitatea unor oameni trebuie să îi privești cu inima deschisă, cu răbdare, fără prejudecăți. Mă întreba o prietenă dacă îmi plac toți oamenii pe care îi fotografiez. I-am spus sincer că îmi sunt dragi în ziua în care îi fotografiez, pentru că altfel nu pot face o treabă bună. În cazurile fericite, mai multe decât ai crede, ne rămân dragi și dincolo de ziua respectivă.

O altă diferență, mai importantă chiar decât sentimentele implicate în acest proces, este perspectiva artistică. Nu o să spun acum că toți fotografii sunt niște artiști, pentru că nu cred asta. Cuvinte ca talent și artist sunt atribuite cu prea mare generozitate în zilele noastre. Ceea ce vreau să spun este că ochii unui fotograf respectabil sunt educați să perceapă altfel liniile și culorile, să găsească unghiuri neașteptate, să creeze compoziții interesante sau să anticipeze momente uimitoare. Să alegi un astfel de fotograf înseamnă să ai încredere în simțul lui estetic, în stilul lui de a exprima o idee, în capacitatea lui de a-ți descoperi frumusețea. Nu îți va oferi nenumărate portrete în care arăți perfect, ci îți va arăta felul unic și subiectiv în care frumusețea ta l-a emoționat pe el.

Pe Alexandra și pe Bogdan i-am fotografiat exact cum spuneam, cu drag și cu emoție. Nu ne-a fost deloc greu să găsim frumusețea pe care o căutam.