Îmi place că mulţi dintre prietenii noştri au acum copii. Putem să vorbim despre ei ore întregi fără să ne plictisim, avem un program asemănător, cam aceleaşi distracţii şi probleme. Dar cel mai mult îmi place să văd (sau să-mi imaginez) că şi copiii noştri s-ar putea să devină buni prieteni. A văzut Andrei zilele trecute fotografiile de mai jos şi mi-a spus, foarte înduioşat, “uite mama Ca’ina f’umoasă, mică şi dulce!” Ne-am propus să îi tot fotografiem împreună de-a lungul anilor, să ne amuzăm în continuare de mocuţele lor expresive.