Nu ştii niciodată ce ajungi să simţi când participi la un moment important din viaţa unei familii. Botezul Nataliei a fost cu adevărat aparte. Atmosfera în biserică a fost atât de caldă şi de prietenoasă încât fiecare participant părea să fie acasă, în familie. Sentimentul acesta de acasă în biserică a fost nou pentru noi şi ne-a făcut să ne gândim că este atât de firesc până la urmă, poate aşa ar trebui să fie întotdeauna.
Natalia are două surioare frumose şi poznaşe, veţi vedea. Da, două! Poate o familie cu trei copii in Bucureştiul zilelor noastre nu este chiar tiparul cu care ne-am obişnuit.
Să recunoaştem: cei mai mulţi dintre noi avem un copil, poate doi. Mai degrabă ne-am obişnuit să vedem occidentali cu trei copii şi să ne întrebăm de ce o fi mai uşor pentru ei. Dar văzând-o pe Raluca, mama Nataliei, în mijlocul familiei ei, îţi dai seama că nu este vorba despre mai uşor sau mai greu, ci despre o atitudine diferită. Viaţa nu este făcută să fie simplă şi nici nu are rost să îţi faci un scop din asta; viaţa este făcută să fie trăită, să fie îmbogăţită zi de zi cu sens, cu dragoste.