Fotografii nu se pot plictisi lângă ei. Ea: intensă, dramatică, concentrată. El: un zâmbet. Cel mai mult ne-a plăcut să surprindem contrastul dintre ei, care nu îi face să pară nepotriviţi, ci dimpotrivă. Trăsăturile uimitoare ale Biancăi, care îi dau un aer de femme fatale a anilor ’50, nu au cum să nu te inspire. Cătălin, în schimb, are privirea aceea a omului care vede mereu partea amuzantă a lucrurilor şi care, în stilul lui mucalit, ţi-o va împărtăşi când te aştepţi mai puţin – adică atunci când te iei prea în serios. Mai mult despre ei şi despre plăcerea cu care i-am fotografiat, ar trebui să spună imaginile de mai jos.
Foarte frumos, mereu o placere, bravo!
Multumim, Bogdan!