Angi & Alex {Nunta}

Sunt printre cei care cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Am ajuns cumva şi cândva să mă ocup serios de fotografie. Sunt momente în care nici mie nu îmi vine să cred. Când studiezi cinci limbi străine, nu ai senzaţia că te pregăteşti să devii fotograf :). Dar dintre toate cursurile, poate cel de fotografie mi-a folosit cel mai mult, deşi de la el am sperat cel mai puţin. Şi iată-mă, după mai bine de zece ani de atunci, lucrând ca fotograf. Cum nu sunt capabilă de linişte şi împăcare, mă întreb mereu dacă am ajuns unde trebuie. Cândva îmi petreceam zilele de sâmbătă în bibliotecă. Veneam printre primii, ieşeam cu ultimii. Lumină, linişte şi mii de cărţi în jur. Acum stau sâmbăta printre zeci sau sute de oameni care se distrează. Mâine îmi cumpăr chiar nişte dopuri speciale pentru urechi, ca să nu îmi pierd auzul din cauza zgomotului. O trecere ciudată. Aşa că mă tot întreb…

Pe măsură ce trece timpul, găsesc tot mai multe motive pentru care sunt aici şi nu în altă parte. Unul dintre ele este acela că am învăţat despre oameni mai mult decât aş fi putut vreodată în orele de lectură sau chiar în cele în care predam. Am scăpat de prejudecăţi pe care nici nu recunoşteam că le am, m-am eliberat de mine privind cu atenţie feluri nesfârşite de oameni, am reuşit să citesc priviri şi gesturi aşa cum înainte citeam cărţi. Un fotograf este un spectator umil al lumii, dar ocupă un loc privilegiat: de unde stă el, se vede toată scena. Din fericire, spectacolul este plin de surprize, iar surprizele sunt de cele mai multe ori plăcute.