Adina & Doru {Nunta}

Stai pe pernă şi încerci să deschizi ochii. La început e greu, dar în câteva minute simţi cum se ridică deasupra ta un val făcut din toate grijile zilei care se căzneşte să înceapă. Apoi te uiţi la tine în timp ce te speli pe dinţi şi nu îţi vine să crezi că priveşti în ochi un om care în jumătate de oră trebuie să se simtă energic şi inspirat, să privească lumea cu o curiozitate de copil, să descopere ceva nou şi extraordinar. În oglindă e doar un om ciufulit, cu faţa încă purtând textura pernei, cu o pijama banală, care se uită buimac la tine şi nu pare că ar putea face altceva decât să se întoarcă în pat.

Dar te trezesc şi te salvează emoţiile. Ca înainte de un examen pentru care ai învăţat foarte bine, ai senzaţia că nu ştii nimic. Şi totuşi, când te apuci de lucru, toate se leagă aparent miraculos, pe măsură ce ţi se înroşesc obrajii şi urechile. Aşa este şi când fotografiezi. În cazul meu, chiar de fiecare dată, deşi am făcut asta de nenumărate ori. Contez pe aceste emoţii care mă fac să privesc cu ochi proaspeţi lucruri bine ştiute şi pe o parte a minţii care face calcule şi măsurători fără să mă deranjeze.

Adina şi Doru sunt atât de frumoşi încât doar portretele lor ar aduce suficientă mulţumire unui fotograf. Dar povestea zilei lor este făcută şi din ploaie torenţială, ceaţă, soare, o bisericuţă de lemn, părinţi şi bunici emoţionaţi, prieteni care se distrează şi o mulţime de alte lucruri care s-au dovedit noi şi extraordinare. Şi uite aşa te întorci într-un final în pijamaua ta banală, uimit şi încântat că ai avut energia şi curiozitatea de a privi totul cu ochi proaspeţi.