Irina & Marius {Nunta}

Este suficient să citesc două rânduri scrise de cineva ca să știu dacă vorbește cu adevărat aceeași limbă cu mine. Când se întâmplă să primesc cele două rânduri, e o bucurie, pentru că e o limbă pe care o aud mai rar decât aș vrea. E interesant exercițiul de a comunica bine cu oameni care nu vorbesc aceeași limbă, dar uneori ți-e dor de o discuție ușoară, în care nicio nuanță nu riscă să se piardă. Cred că mulți dintre cei care locuiesc în orașe mari și interacționează permanent cu oameni de toate felurile prețuiesc sentimentul acesta rar pe care ți-l pot da uneori cuvintele – sentimentul că ești printre ai tăi. Iar când oamenii vorbesc aceeași limbă, au șanse mai mari să râdă la aceleași glume.

Când vorbim despre Irina și despre Marius, de fiecare dată zâmbim. Am crezut de la bun început, de la acele două rânduri, că o să ne simțim bine cu ei. Dar a fost mai mult decât atât. Am râs din toată inima, ne-am simțit liberi și am făcut niște fotografii pe care ni le doream de mult timp. Ca de obicei, nimic regizat, nimic chinuit să încapă într-un șablon. Doar oameni care vorbesc aceeași limbă și al căror zâmbet sau hohot de râs poate fi ghicit în spatele fiecărei imagini.