Mă întreb și eu ce fel de oameni suciți suntem, că luni de zile am visat la vacanță și acum, când (oarecum) o avem, facem liste peste liste cu tot ceea ce trebuie făcut. Și mai rău este că mă bântuie niște idei de fotografie care, din când în când, îmi dau insomnii. Nu că ar fi ceva de speriat în ideile astea, dar așa fuge somnul meu când mă entuziasmez prea tare. Deocamdată, trebuie să le mai coc puțin și apoi vedem împreună ce se va alege de ele.
Deocamdată vă arătăm ce am făcut anul trecut și credem că va fi de bun augur să începem cu Ana-Maria și cu Mihnea. Este o poveste cu haz, cu lacrimi de fericire și cu săbii – ceva pe gustul nostru și, sperăm, și pe al vostru. Vă avertizăm că s-ar putea ca zâmbetul Anei să fie molipsitor, așa că aveți grijă dacă sunteți la birou, la metrou sau în alte locuri în care nu vreți să vă arătați prea veseli ;).