Sunt niște locuri, prin țară și prin lume, care au un farmec, o poveste. Pentru mine, nu pentru toată lumea. Când le străbat, în realitate sau doar cu gândul, am tot felul de emoții. Casa în care stătea bona mea, curtea școlii, străduțele care duc spre liceu, anumite teatre, o scară din Sighișoara, un deal din Florența, o alee cu portocali din Lisabona, un acoperiș din Barcelona – toate au povești mici sau mari care trăiesc în mine și uneori parcă îmi fâlfâie prin stomac. Unele dintre aceste locuri ar putea fi numite frumoase, altele sunt cât se poate de banale – și să nu mai zic de cele care nici nu știu dacă or fi reale, pentru nu mai arată deloc așa cum mi le amintesc eu.
„Știți voi locuri frumoase, nu?”, auzim de multe ori când ajungem să vorbim cu cineva despre ședințe foto. Adevărul este că habar nu avem ce loc ar fi sau nu ar fi frumos în ochii cuiva. Și mai mult decât atât, contează prea puțin dacă este frumos. Contează dacă locul are o poveste, mică sau mare. Sau dacă vrei să îi acorzi o poveste, pe care să o lași apoi să trăiască în tine. Cu alte cuvinte, nu cred că un fotograf trebuie să te ducă într-un loc frumos, ci doar să te asculte cu atenție atunci când vorbești despre tine; să te lase să îți amintești sau să îți imaginezi acel loc în care ai vrea să fii.
La fel ca mulți dintre voi, am văzut de nenumărate ori oameni fotografiați la Ateneu. Unii ar spune că acolo este frumos. Și cred că este, dar văzându-l prea des, am ajuns de fapt să nu îl mai văd deloc. Dar dacă trec pe acolo și simt strânsoarea unei emoții este pentru că îmi amintesc de această zi. Sau dacă simt undeva miros de copaci înfloriți, zâmbesc gândindu-mă la o zi splendidă, în care am râs mult. Nu splendoarea sutelor de copaci m-a făcut să îndrăgesc Ostrovul, ci mai degrabă șirul de întâmplări prin care am ajuns acolo.
Dacă trec însă prin alte locuri (prin spatele magazinului Cocor, de exemplu), mă gândesc la Marta și la Costin. Este un loc frumos? Nu știu. Simt atmosfera zilei, cum erau ei și cât mi-a plăcut ideea lor de a merge împreună pe unde lumea nu prea merge, mai ales în ziua nunții. O aventură în sălbăticia urbană, în vechile și imprevizibilele insule ale Bucureștiului :). Poate este mult spus insule. Sunt doar niște petice care au scăpat până acum inexplicabil de toate valurile care au măturat orașul – demolări comuniste, retrocedări mafiote etc. Aceste locuri își trăiesc, aproape strivite de vremuri și tremurând din toate încheieturile, ultimii ani ai unei bătrâneți lungi și chinuite. Dar sunt pline de culoare, ca niște bătrâne excentrice și strident machiate. Au farmec și nenumărate povești, pentru oameni din atâtea generații. În câțiva ani vor dispărea fără urmă și nici nouă nu ne va veni să credem că au fost vreodată. Mă bucur că Marta și Costin au avut generozitatea și curajul de a le păstra în aceste fotografii, de a le da încă o dată un sens.
- foto nunta, fotograf eveniment, fotograf nunta, fotograf profesionist, fotografi nunta, fotografi nunta Bucuresti, fotografi profesionisti, fotografi profesionisti nunta, fotografie mire, fotografie mireasa, fotografie nunta, fotografie portret, fotografie profesionala, fotografii familie, fotojurnalism, fotojurnalism de nunta, Hotel JW Marriott, nunta Bucuresti, nunta Hotel JW Marriott, Portrete, profesionisti, sedinta foto, sedinta foto nunta, sedinta foto nunta Bucuresti
