Alexandra & Andrei {Nuntă la Palatul Știrbey}

Cu niște ani în urmă chiar nu aș fi crezut că în București nunțile elegante se pot îmbina cu niște tradiții frumoase, care încă au sens și aduc oamenilor bucurie. Pentru că aici așa-zisele tradiții sunt de multe ori un amestec deloc reușit între ce a reținut mireasa de la alte trei nunți de mare succes la care a fost (dar și-ar fi dorit să nu ajungă), ce își amintește vag o bătrână că se făcea în sat și ce a mai văzut lumea prin filmele americane. Așa cred că se poate trezi un fotograf printre blocuri pestrițe și tomberoane prea pline privind cum se leagă sub ochii lui (și ai altora care se ivesc prin balcoane) o horă împiedicată, a cărei tristețe se reflectă pe fețele posace ale unor lăutari și în behăitul lor răgușit. Îmi imaginez că în astfel de momente poți face fotografii interesante, dar o parte din tine speră probabil să nu te întâlnești tocmai atunci cu diriginta din generală, de exemplu, pentru că ar fi foarte greu să îi explici în câteva secunde ce lucru interesant făceai tu de fapt acolo. Eu am văzut de două ori astfel de spectacole de la balcon și multe gânduri negre mi-au trecut prin minte, recunosc.

Dar uite că întâmplarea a făcut să descoperim între timp, tot în București, tradiții de nuntă reale, pe care oamenii le îndrăgesc și le respectă – unde le respectă nu înseamnă că le repetă, ci înseamnă că într-adevăr au un sentiment de prețuire a acelor lucruri, că se simt legați sufletește de ele și, prin ele, unii de alții. Așa a fost la nunta Alexandrei și a lui Andrei. Nu am înțeles versurile din cântecele lăutarilor, dar s-au auzit frumos și curat, așa că i-am ascultat cu plăcere. Nu am văzut hore împiedicate și dezmățate, ci niște dansuri în care oamenii pășesc atent și se privesc unii pe alții cu respect și căldură deopotrivă. Tradițiile au reușit să-și găsească foarte ușor și firesc locul într-o nuntă de oraș, elegantă până în cele mai mici detalii.  Iar mirii… să îi tot fotografiezi și să îi îndrăgești! Când vezi atâtea lacrimi de bucurie la o nuntă câte am văzut noi la a lor, lumea ți se pare un loc mai bun.