În tumultoasa noastră relație cu Bucureștiul există, din fericire, și momente (aproape) roz. Dar, în general, avem nevoie de cineva care să ne inspire, să ne dea o stare bună. Alături de Alexandra și de George, de exemplu, orașul ni s-a părut elegant și prietenos. Orice străduță, fereastră, cafenea arăta mai cochet. O mulțime de trecători le-au zâmbit frumos și i-au felicitat. Nu i-au rugat să facă poze împreună (niciodată nu am înțeles de ce ar vrea cineva să facă asta!), dar au fost invitați la cafea – sau la înghețată? Nu numai că ne inspirau pe noi, dar parca nu mai era picior de om ursuz în tot orașul. Și, evident, nici la petrecerea lor nu s-a văzut un astfel de picior :).
Acestea fiind spuse, rețeta fotografiilor de mai jos este cât se poate de simplă: se pun alături un cuplu minunat și un cuplu de fotografi, se lasă să se plimbe împreună prin cel mai surprinzător oraș și apoi se fierb ușurel până a doua zi dimineața . Simplu și bun ;).





































































