Pentru cei care nu au prins începutul, Boyhood este un mic proiect fotografic personal, inspirat de filmul cu același nume – film care nu ne-a marcat și care nici măcar nu este printre preferatele noastre, dar care ne-a dat ideea de a pune laolaltă, în ordine cronologică, momente de joacă, de visare, de plictiseală, momente de orice fel care apar în viața unui băiețel oarecare. A lui Andrei – și nu, pentru noi nu este oarecare.
Dar, vorba altui băiețel foarte drag nouă, care-i faima? (Radu, care de mic era un mare creator de cuvinte și expresii, întreba așa când nu înțelegea rostul unui lucru). Nu știu dacă este vreo faimă în asta. Este doar o poveste care curge natural, aparent banal și monoton, ca viața multor altor băieți. De ce mi s-a părut că merită spusă? Poate pentru că se întâmplau niște lucruri extraordinare când, la vârsta lui, stăteam vara pe balconul de beton de la etajul șase și mama credea că nu făceam nimic. De fapt, atunci conduceam imperii. Ademenisem niște furnici în balcon, care duceau sub stăpânirea mea o viață plină de războaie, sacrificii teribile, transformări miraculoase, numere de magie și chiar aventuri romantice. Au fost singurii ani din viața mea în care, pe nici doi metri de beton încins, am trăit ca Alexandru cel Mare :). Și poate pentru că îmi place să ghicesc, atunci când Andrei nu pare să facă mai nimic, ce lumi fantastice se deschid în mintea lui. Nu le văd, dar le simt că sunt acolo și că îl poartă departe. Așa că, într-un fel, aceste fotografii sunt doar visarea mea despre visările lui.
Noaptea trecută citeam din Solenoid-ul lui Mircea Cărtărescu: un copil n-are doar un viitor, ci bilioane de creode în fața lui. Orice pietricică pe care calcă, orice fir de iarbă pe care-l privește e un macaz care-i poate schimba direcția vieții. Fiecare clipă a vieții sale e o răspântie. (…) E o-ncrengătură de lumi în fața noastră, dar fără copilul de la-nceput nu există nici una. Poate faima acestui proiect minuscul și necunoscut, ca de altfel și a filmului relativ celebru de la care a pornit ideea, este de a te face privitorul unei astfel de ființe uimitoare? De a te face să te gândești la ce ai fi putut să fii, la râurile prin care te-ai rostogolit, la firele de iarbă care au schimbat atât de subtil și totuși semnificativ direcția în care a curs viața ta, la alcătuirea de amintiri și vise care te fac să fii ceea ce ești acum? Sau vei privi spre nenumăratele lumi ale viitorului deschise în fața ființei mici, desprinse din tine?
Iată deci un șir de imagini despre ceea ce nu se vede, despre ceea ce nu pare să se întâmple și despre tot ce ar putea să fie. Sunt fotografii obișnuite, făcute fără un scop anume, de-a lungul anului care a trecut. Sperăm că vor fi urmate de altele în anii care vin. Desigur, dacă și voi veți vrea să mai visați cu noi :).
