Legături văzute și nevăzute țin împreună casele de pe Lizeanu. Am avut mereu senzația că aici veștile circulă foarte repede, că trec fulgerător dintr-o casă în alta și de pe o parte a drumului pe cealaltă. Îmi imaginez că dacă te obrăznicești la un lizean din prima casă, s-ar putea să fii plesnit peste ceafă când ajungi pe la a treia. Poate nu este așa, dar mai bine să nu încerci.
Ridică privirea și o să vezi albastrul cerului feliat de dungi negre ce atârnă greoaie și apoi se încrețesc pe câte un stâlp ce le ține eroic pe pieptul lui gri de beton, ca un fante din apropiatul Obor. Le vezi și pe zidurile cocârjate, pe care coboară sau urcă, apoi se întrerup brusc, ca niște plante agățătoare. Le vezi peste tot și ai senzația că le merge bine, că sunt într-un mediu propice și se înmulțesc neîncetat, până vor prinde tot în plasa lor neagră și albastrul cerului se va sparge în cioburi mărunte.
