Pe strada pe care se vând sicrie, piese de orice, materiale de construcții și kebab există și acest magazinaș a cărui vitrină mă atrage de fiecare dată. Un polițist fără cap își ține chipiul direct pe gât, în timp ce vecinul de alături, mult mai dotat, are nu doar cap, dar și niște ochelari verzui și o pereche de mănuși pe umăr. Ar fi ceva mai impresionant dacă nu ar avea înfipt în frunte un bilețel scris de mână cu prețul căciulii de blăniță albă. Mai jos decât ei este doar un individ cu cagulă, care are doar cap și pare foarte nefericit. Tot aici ai găsi (dacă ai căuta, desigur), încălțăminte din piele box naturală. Mă aplec să văd mai bine: prăfuiți și parcă înlemniți de atâta stat în vitrină în așteptarea unor picioare mari și greoaie, pantofii îmi dau o senzație de întoarcere în timp, dar nici nu știu în care. Mă fulgeră un gând că pe o stradă cu atâtea firme de pompe funebre pantofii aceștia nu or fi întâmplător aici, dar în acest caz nu știu de ce ar mai conta pielea box naturală și standardele de calitate militară.
