În ultimii ani multe povești din viața mea au început cu un mare și entuziast ce ar fi dacă, pe care s-au chinuit să îl strivească puternicele și eternele la noi nu se poate, aici nu se schimbă nimic, nu ai cu cine, mai bine îți vezi de treabă. Uimitor este că toate aceste povești/misiuni imposibile au continuat cu ba uite că se poate, și încă foarte bine. E un foarte bine care nu vine nici ușor și nici repede, dar măcar vine. Iar treaba asta nu cred că ține de noroc, ci de maturizare, de perseverență și de oamenii alături de care alegi să fii.
Acum vreo zece ani eram într-un mediu de lucru în care înțelegeam pentru prima oară că acel can-do attitude era chiar o chestie importantă și generației mele încă îi lipsea grav. Moșteniserăm de la generații mai vechi, fără să vrem și fără să știm, atitudinea extrem de păguboasă a nemulțumirii/tânguirii/resemnării/renunțării. Era o problemă culturală sau socială, dar devenise întrucâtva și personală. Am ajuns, după ani de eforturi, să mă tratez și pe alocuri chiar să mă vindec de atitudinea păguboasă și să fac loc celeilalte. Cum mă tratez? 1. Acceptând să risc, să greșesc și să fiu criticată (și nu mi-e ușor, pentru că tendința mea este să încerc să mulțumesc sau măcar să nu deranjez). 2. Ferindu-mă de oamenii care mă trag în jos cu pesimismul lor, oricât ar fi sau ar părea ei de savanți. Tot tratându-mă, după câțiva ani am ajuns să cred, de exemplu, alături de niște oameni plini de energie și entuziasm, că în România am putea avea cândva un eveniment fotografic la nivelul celor mai bune din lume și o comunitate foarte unită.
Tot acum vreo zece ani, fotografia de eveniment era mai rău privită decât acum. Înțeleg de ce și nu am de gând să-i iau apărarea. Este treaba ei să evolueze până ce nu va mai avea nevoie să fie apărată. Niște fotografi respectabili de eveniment existau totuși și atunci, ca și acum. Doar că atunci fotografii adevărați erau mult mai puțin vizibili și, într-un anume sens, mai puțin puternici. Pe o mare tulbure și agitată, fiecare își vedea singur de barca lui, apărând și dispărând aproape neobservat. Când și când se produceau ciocniri urâte, unele provocate de niște indivizi agresivi, supărați pe toată lumea, așa că oamenii decenți se cam fereau de posibilele întâlniri. Pe marea asta am ajuns și eu, contrar oricăror așteptări.
Ce se poate întâmpla într-un deceniu în care niște generații își schimbă treptat atitudinea și în care un domeniu modest, ca fotografia de eveniment, înflorește spectaculos? Mai mult decât aș fi îndrăznit să sper. Acum, în 2019, pe o mare mai curată și mai liniștită, oamenii decenți se caută și se găsesc unii pe alții, se ajută, învață, se distrează împreună. Și descoperă puterea incredibilă a lui ba se poate și a lui împreună. Pentru cei care nu cunosc domeniul și fenomenul, voi da câteva exemple. S-a întâmplat ca unii fotografi să nu mai poată lucra un timp, din cauza unor probleme de sănătate ale lor sau ale copiilor lor. Alți fotografi au lucrat pentru ei sau au oferit bani. S-a întâmplat ca unor fotografi să le fie furată munca și alții să se revolte și să riposteze, ca și când ar fi fost munca lor. S-a întâmplat ca unii să obosească, să își piardă inspirația și entuziasmul, să nu mai aibă de lucru sau pur și simplu să se simtă blocați, iar alții au venit și și-au pus sufletul și toate cunoștințele pe masă ca să ajute. S-a întâmplat să își apere drepturile împreună și să își poarte de grijă unii altora în situații periculoase (cei din București știu exact la ce mă refer). S-a întâmplat ca oameni cu păreri și stiluri total diferite să se respecte unii pe alții. În câte domenii se întâmplă așa ceva? Cu siguranță, în prea puține, altminteri societatea în care trăim ar fi la un cu totul alt nivel.
La conferința WEDDCAMP 2019, cineva spunea într-o pauză: așa ceva nu se putea înainte. Ba probabil că se putea, dar depindea de acea can-do attitude, care s-a lăsat așteptată. Și altcineva spunea că nicio conferință nu este atât de bună pentru că niciuna nu are în spate oameni atât de diferiți, care totuși pot lucra împreună. Or fi multe mai bune, habar n-am, dar adevărul este că diferențele acelea care ne pot distruge oricând sunt cele care, folosite corect, pot și să ne ducă departe. Iar asta nu este valabil doar pentru grupul de organizatori WEDDCAMP, ci pentru toată comunitatea WEDDCAMP în care au intrat oameni diferiți, dar dispuși să se înțeleagă bine, să progreseze și să trăiască momente frumoase împreună.
Lumea a tot zis, spre bucuria noastră, că fiecare ediție a fost mai bună decât precedenta și, prin urmare, WEDDCAMP 2019 ar fi fost cel mai bun de până acum. Din punctul meu de vedere, ceea ce se schimbă spectaculos în bine de la un an la altul este însăși comunitatea, ai cărei membri sunt tot mai deschiși, mai calzi, mai supportive, mai încrezători, mai dispuși să învețe și să fie învățați, mai corecți în munca lor și mai pricepuți, mai eliberați de propriile orgolii și mai dispuși să se bucure de ceea ce au. Prin urmare, tind să cred că nu cei mai buni speakeri și cea mai bună organizare vor face din WEDDCAMP 2020 o ediție și mai reușită decât precedenta, ci însăși prezența noastră acolo cu sufletul deschis și cu o atitudine pozitivă.
Dacă vrei să vezi cum e la WEDDCAMP și să te alături comunității noastre, intră pe linkurile de mai jos:
WEBSITE: https://www.weddcamp.com/
INSTAGRAM: https://www.instagram.com/weddcamp/
FACEBOOK: https://www.facebook.com/WeddCamp/
COMUNITATE: https://www.facebook.com/groups/WEDDCAMPconference/