Ela & Marius {Nuntă la Restaurant Sole}

Îmi place să fiu în august în București. Este fermecător de liniștit și între cei care rămân parcă există o înțelegere tacită sau măcar un armistițiu. Ne bucurăm că am rămas doar noi și sărbătorim încet, toropiți de căldură. Nopțile nu sunt bune pentru somn, în schimb sunt bune pentru plimbări, cocktailuri pe terase, haine de vacanță, ascultat muzică și iubit.

Iar când vine septembrie, aș vrea să plec departe, așa cum făceam cândva. Cel mai bine este să îmi fac bagajele atunci, când tot orașul se încordează, se reapucă de muncă sau de învățat fără chef, se stresează, se isterizează, își plânge de milă. Să savurez sentimentul de evadare, să zâmbesc de bucuria trădării sub o pălărie ridicolă cu boruri largi. (Dar dacă cunoașteți cumva vreun fotograf de eveniment – unul pe bune, care să facă asta ca main job și să își editeze singur fotografiile – știți că nu mai pleacă nicăieri în septembrie, ci stă aproape tot timpul în casă, palid și pândit de nebunie. Dacă are și un copil sau mai mulți care încep școala, poate fi văzut cum umblă ca un zombi dimineața pe același traseu, torturat de lumină, de zgomote și de comunicarea dificilă cu monstruleții cu ghiozdane, care îl simt slăbit și îi testează răbdarea).  

Cum însă nu a venit toamna, pot să mă bucur azi că ritmul este încă unul dictat de căldură, starea de spirit este oarecum de vacanță, copilul își face singur benzi desenate iar eu pot să mă uit prin laptop și să văd exact ce vreau eu în august: un oraș cu farmec și în el oamenii lui cei mai buni. Sunt dintre acei oameni care fac Bucureștiul să fie mai normal, mai bun, mai elegant, mai deștept, mai zâmbitor, mai îndrăgostit. Ela și Marius, o trecere pe la Muzeul Satului, o petrecere frumoasă la Sole, o revedere cu prietenii lor Ana și Alex, niște fotografii făcute cu bucurie – iată ceva ce îmi face bine să văd și să revăd. Sper că și vouă. Respirați adânc, e încă august.