Sabina & Ștefan {Nuntă la Deschis Gastrobar}

Cu nunțile am încheiat deocamdată. Sigur, rămân botezurile, ședințele foto de familie și cele business, dar, când se termină nunțile, parcă se termină furtuna. A mai trecut un an de fotografie și de de-toate. Dacă aleg să mă uit doar la fotografie, a fost fantastic. E al 14-lea an mai bun decât precedentul, în condițiile în care nu ne promovăm deloc, ne amintim doar când și când că există Instagram, TikTok nu avem niciunul și nu facem probabil mai nimic din ce ne-ar spune un business coach că trebuie neapărat să facem (cred că ar trebui să se studieze cazul nostru 😊). Dacă aleg să mă uit și prin altă parte, aș zice că au fost sigur și ani mai buni. Dar uite că fotografia continuă să ne bucure, dincolo de orice așteptări am avut vreodată.

Noi, care am lucrat ani de zile doar împreună, am ajuns să lucrăm și singuri, și alături de alți prieteni fotografi. Inițial am făcut asta din cauza pandemiei, care făcea să se tot schimbe datele evenimentelor și nu le mai puteam acoperi altfel. Apoi am făcut-o pentru că am avut nevoie să lucrăm mai mult, iar cererea a fost foarte mare. Pe de o parte, am descoperit că ne stresăm un pic mai rău când lucrăm altfel decât împreună, că tot ce am fi zis cu o privire trebuie pronunțat cu adevărat, că ne lipsesc ochii și mâinile celuilalt când lucrăm în viteză, dar mai ales ne lipsește să râdem atunci când e greu. Pe de altă parte, am văzut că și stresul poate fi benefic, ajungi să dai mai mult decât credeai că poți 😊. În plus, am lucrat cu multă plăcere lângă alți fotografi și de la fiecare am avut ceva de învățat.

După ce fotografiem evenimente diferite, ne întrebăm unul pe altul la tine cum a fost? și încercăm să recuperăm cumva acel timp pe care nu l-am petrecut împreună. Atunci ne povestim momentele cele mai haioase și pe cele mai emoționante. Evident, nu ne putem povesti tot, dar mai facem ceva. Este un obicei vechi al nostru, ceva ce facem chiar și când lucrăm împreună: aproape întotdeauna avem pe carduri câteva fotografii-surpriză, pe care le facem doar pentru a ni le arăta unul altuia. În fotografiile astea este ceva amuzant, o trăsnaie, o umbră interesantă, o găselniță tehnică, o iluzie optică, un mesaj subtil – ceva ce, de multe ori, numai noi doi putem înțelege și savura. Și suntem foarte competitivi chiar și când vine vorba despre acest „cadou” pentru celălalt, pentru că amândoi vrem să fie surpriza cât mai mare, trăsnaia cât mai haioasă etc. Nu știu exact când și de ce am ajuns să facem asta, dar cred că are o legătură cu relația noastră unul cu altul și cu fotografia. O lungă relație neserioasă 😊.

Cum tot ne tragem puțin sufletul acum după furtună, ne amintim ce a fost frumos. Robert mi-a zis azi că i-a plăcut mult un eveniment fotografiat de el (alături de Cristian Danciu, de la Photogenica, la pregătiri) și ar vrea să postăm câteva imagini. Mi-a povestit, am văzut fotografiile, mi-a părut puțin rău că nu am fost cu ei. Dar dacă vouă nu vă plac fotografiile de mai jos, să țineți minte că nu le-am făcut eu, da? 😊