Nuntă Archives - Page 16 of 20 - Cromatica Photography

Nuntă

Fotografii nunta Bucuresti - Cristina si Mircea (14)

Cristina & Mircea {Nuntă la Biavati Events}

Mereu m-am luptat cu firea mea prea independentă (sau băieţoasă, cum zice Robert), care mă face de nenumărate ori să spun pot singură, mă descurc, mulţumesc. Asta face să fiu foarte greu de ajutat, deşi am avut întotdeauna alături oameni dornici să îmi întindă o mână. Dar chiar şi eu

Sedinta foto maci - Lexa si Alex (20)

Lexa & Alex {Şedinţă foto}

Uneori mă uit la cineva şi aproape involuntar parcă îmi imaginez ce fel de copil a fost sau cum va arăta la bătrâneţe. De fapt, nu apuc să îmi imaginez pentru că nici nu sunt gânduri întregi, ci doar frânturi; nişte imagini care apar şi dispar fulgerător. E ca şi

Fotografii nunta Passau, Germania - Maria + Daniel (28)

Maria & Daniel {Nuntă la Passau}

Passau, Germania. Prima imagine care îţi vine în minte ar putea fi aceea a unui oraş acoperit de ape. Dar noi am fost acolo cu puţin timp înainte ca apele să înghită oraşul. Era foarte frig, vânt şi ploaie. Chiar şi aşa, locul ni s-a părut prietenos. Maria şi Daniel,

Simona & Adrian {Nuntă la Militari Residence Ballroom}

Cred că mulţi dintre noi sunt surprinşi când se văd într-o fotografie. Apare inevitabil o diferenţă între felul în care te percepi tu şi felul în care te percepe altcineva, între cum îţi imaginezi tu că arăţi şi cum rezultă că arăţi dintr-o imagine statică. Eu sunt mereu surprinsă (neplăcut,

Angi & Alex {Şedinţă foto}

Zi de vară, de Sânziene, de neobişnuită linişte. Îmi tot vin în minte versurile melodiei I Had a Dream: If you see the wonder of a fairy tale / You can take the future even if you fail. / I believe in angels, / Something good in everything I see,

Andra & Matei {Şedinţă foto}

Cum poate ştiţi deja, noi iubim culorile. Toată iarna am visat, am căutat, am aşteptat un verde anume. Ştiam că trebuie să fie proaspăt şi delicat, dar mai ales vorbitor. O culoare care să vorbească. Acum credem că l-am găsit şi că va vorbi aşa cum trebuie despre Andra şi

Fearless Award Robert Trica

Fearless Awards {Collection 15}

Momente pline de tensiune si emoție sau de veselie nebună, ne plac la fel de mult. Iar uneori se întâmplă să le placă și altora cum le-am surprins :).

Dana & Vlad {Nuntă la Restaurant Sole}

Îmi place mult iarna, aproape la fel de mult cât îmi plăcea în copilărie, când erau zăpezi mari şi ne prelungeau vacanţa. Şi tot ca atunci, mă bucur când ninge – deşi majoritatea bucureştenilor simt asta ca pe un dezastru. Simplul fapt că ninge îmi luminează ziua şi mă face

Antonia & Andrei {Nuntă la Press House Ballroom}

Una dintre imaginile de mai jos şi-a luat viaţa în propriile mâini ceva mai devreme decât ne-am fi aşteptat. A călătorit prin lume, s-a făcut cunoscută şi ne-a arătat că nu mai are nevoie de noi. I-am privit cu îngăduinţă îndrăzneala. Ce te poţi aştepta de la o fotografie atât

Scroll to Top

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.