Era extrem de cald, lumina era insuportabilă, dar oriunde te uitai, cineva avea treabă. Oamenii veneau, aduceau lucruri, plecau, decorau, ajutau mireasa, meștereau, raportau. Dar nu eram în niciuna dintre obișnuitele dream teams care se formează în București – după cum știți, există pentru aproape orice nuntă o lungă listă
→
Când oamenii pe care îi fotografiez se întâmplă să fie îndrăgostiți sau bucuroși, energia lor îmi face bine. Dacă trăim împreună niște momente speciale, viața mea e mai bogată. Iar când văd în jur zeci de oameni care petrec, îmi dau seama că sunt într-un loc și într-un timp foarte
→
Ai vrea vreodată să te întâlnești pe tine, adolescentul furtunos, naiv, arogant, confuz, ridicol, schimbător, încăpățânat? De câteva săptămâni dădeam de colo-colo un teanc de hârtii vechi. Rămăseseră la mama prin casă, sora mea le-a găsit și mi le-a adus. Nu am avut chef să văd ce erau, dar la
→
Cică erau odată Maria și Vasile în București, la Camera din Față. Serios, nu e banc! S-au întâlnit cu Irina și cu Robert, au băut cafea, apoi s-au plimbat prin oraș fără nicio țintă precisă, au vorbit despre plecări, veniri și planuri de viitor. Se pregăteau de nuntă, iar Gioia
→
Râsul ei și privirea lui când se uită la ea. You cannot fake that. Lumea (din bula noastră mică) ne spune că e prea mult fake în fotografia de nuntă. Că e prea forțată sau prea ștearsă, prea agresivă sau prea hipsterească, kitschoasă sau previzibilă, chinuită sau plictisitoare. Și fără
→
Ploaia merge cu dragostea, cu prietenii și cu munca – dacă e una artistică. Unii ar spune că merge și cu alcoolul, poate știu ei ceva. Una dintre amintirile preferate cu ploaie e una din copilărie, cum cred că avem mulți. Ploaie de vară, torențială. Mama mai puțin vigilentă decât
→
Îmi place să fiu în august în București. Este fermecător de liniștit și între cei care rămân parcă există o înțelegere tacită sau măcar un armistițiu. Ne bucurăm că am rămas doar noi și sărbătorim încet, toropiți de căldură. Nopțile nu sunt bune pentru somn, în schimb sunt bune pentru
→
Mama mă ținea de mână și îmi plăcea. Când traversam, mă ținea mai strâns. Întotdeauna a mers cu pași mici, iar atunci încă se potriveau cu pașii mei. Mă lua cu ea pe unde avea treabă și vorbeam mult. Mergeam pe jos sau cu tramvaiul, așa că aveam timp. Bucureștiul
→
Am mers într-o zi pe strada Lizeanu căutând, pur și simplu, o poveste. Una din poveștile vechi sau noi ale străzii. Am trecut pe lângă niște tineri englezi, probabil turiști, care nu păreau să se fi rătăcit. Tind să cred că au fost primii turiști care au ajuns aici în
→
