Fotografierea unui botez ortodox nu este o treabă uşoară pentru un fotograf. Fiecare metru pătrat din biserică are o altă lumină, o altă tentă de culoare. Invitaţii pot sta aproape oriunde, ceea ce te obligă să cauţi continuu alte unghiuri. Ritualul diferă de la o biserică la alta (uneori surprinzător
→
O zi atât de simplă şi de bună încât aş vrea să o învelesc într-o hârtie şi să o uit în buzunar, doar ca să mă bucur cândva că o regăsesc. Andrei spune că e o zi cu parfum de scară albastră. Şi tind să am încredere în simţurile lui
→
Andrei se trezeşte primul. Îşi ia o jucărie şi vine la noi în pat. Stă câteva minute cuminte, apoi ne pupă, se amuză punând jucării pe noi sau pozându-ne cu telefonul. Când se plictiseşte, pleacă în sufragerie şi se uită la desene până se face 7,30 şi ne trezim şi
→
Bucureştiul acestui început de an respiră parcă alt aer. Sunt câţiva oameni, mai mulţi decât aş fi îndrăznit să sper, care îşi exprimă sentimentele într-un mod inteligent, civilizat, dar mai ales creativ. Niciodată nu s-a întâmplat să admir mai mulţi oameni în oraşul acesta – care, ca orice alt oraş
→
M-am născut la sfârşitul anului ’79. Probabil că dispăruseră deja jucăriile iar dulciurile erau doar câteva, cele pe care ni le amintim mulţi dintre noi – ciocolăţele chinezeşti în poleială aurie, bomboane cubaneze. Moş Nicolae nu avea multe de adus. Dar în casă mirosea a prăjituri tot timpul iar noi
→
Ei sunt prietenii noştri. Iniţial, Vlad şi Robert erau vecini. Vlad, cu câţiva ani mai mare şi cu gusturi muzicale impecabile, îi împrumuta lui Robert „muzică adevărată”. Şi trebuie să vă spun ce a însemnat asta pentru noi. Eu eram încă departe de muzica lor, deşi Robert îmi era coleg.
→
Nu ştii niciodată ce ajungi să simţi când participi la un moment important din viaţa unei familii. Botezul Nataliei a fost cu adevărat aparte. Atmosfera în biserică a fost atât de caldă şi de prietenoasă încât fiecare participant părea să fie acasă, în familie. Sentimentul acesta de acasă în biserică
→
Botezul Smarandei – cu un pic de plâns la biserică, dar şi cu somn, dans, ursitoare şi tot ce i se mai întâmplă unui bebe fericit într-o zi aşa de plină.
→
Acum 13 ani ne lăudam cu ultima traznaie comisă, acum ne lăudăm cu copiii noştri. Cum s-au transformat adolescenţii de atunci in părinţii de acum? Cum se vor transforma Rareş (în fotografiile de mai jos), Andrei al nostru, Carina si toţi ceilalţi copii ai colegilor noştri în adolescenţi plictisiţi sau
→
L-am văzut pe Tudor o singură dată înainte de botez şi am ştiut că avem noroc să îl fotografiem. Ce-ţi poţi dori mai mult?
→