Eu nu sunt Andrei. Dar oricât de nebunesc ar părea, când el e sătul, sunt și eu. Mă iau cu altele și uit că nu am mâncat. Dacă el nu se simte bine, mă simt cu adevărat bolnavă. Din fericire, el e aproape tot timpul plin de veselie, de optimism,
→
Pentru cei care nu au prins începutul, Boyhood este un mic proiect fotografic personal, inspirat de filmul cu același nume – film care nu ne-a marcat și care nici măcar nu este printre preferatele noastre, dar care ne-a dat ideea de a pune laolaltă, în ordine cronologică, momente de joacă, de
→
Pe Andrei îl alint și îl tachinez spunându-i Picea uneori, pentru că îmi place să îl știu încă mic. Ce șansă pentru mine, o fată, să îl am pe Picea și să descopăr ce înseamnă boyhood… Acesta este varianta noastră de Boyhood, cea la care Robert și cu mine ne ținem de mână și ne emoționăm foarte tare. Sper să merite timpul vostru. Și dacă nu, măcar să vă facă să căutați prin fotografiile voastre propria bucată de viață.
→
Nu înseamnă nimic că s-a schimbat anul. E doar o cifră şi nu aşteptăm nimic de la ea. Aşa cum se schimbă ziua, se schimbă şi luna, şi anul. Revelionul este doar un bun pretext de a sta cu prietenii. Dar chiar şi aşa, tot am avut câteva momente în
→
Aş vrea să văd cum erau părinţii mei înainte ca eu să mă nasc. Cum erau hainele lor, casa în care stăteau, cum era lumea lor în 1979. Mi s-a tot povestit că mama era o gravidă foarte frumoasă, iar pe tata parcă îl văd cu ce ochi plini de admiraţie o privea. Cred că erau şi foarte îngrijoraţi, ca orice părinţi, în orice vremuri. […]
→
Fotografierea unui botez ortodox nu este o treabă uşoară pentru un fotograf. Fiecare metru pătrat din biserică are o altă lumină, o altă tentă de culoare. Invitaţii pot sta aproape oriunde, ceea ce te obligă să cauţi continuu alte unghiuri. Ritualul diferă de la o biserică la alta (uneori surprinzător
→
O zi atât de simplă şi de bună încât aş vrea să o învelesc într-o hârtie şi să o uit în buzunar, doar ca să mă bucur cândva că o regăsesc. Andrei spune că e o zi cu parfum de scară albastră. Şi tind să am încredere în simţurile lui
→
Andrei se trezeşte primul. Îşi ia o jucărie şi vine la noi în pat. Stă câteva minute cuminte, apoi ne pupă, se amuză punând jucării pe noi sau pozându-ne cu telefonul. Când se plictiseşte, pleacă în sufragerie şi se uită la desene până se face 7,30 şi ne trezim şi
→
M-am născut la sfârşitul anului ’79. Probabil că dispăruseră deja jucăriile iar dulciurile erau doar câteva, cele pe care ni le amintim mulţi dintre noi – ciocolăţele chinezeşti în poleială aurie, bomboane cubaneze. Moş Nicolae nu avea multe de adus. Dar în casă mirosea a prăjituri tot timpul iar noi
→
Ei sunt prietenii noştri. Iniţial, Vlad şi Robert erau vecini. Vlad, cu câţiva ani mai mare şi cu gusturi muzicale impecabile, îi împrumuta lui Robert „muzică adevărată”. Şi trebuie să vă spun ce a însemnat asta pentru noi. Eu eram încă departe de muzica lor, deşi Robert îmi era coleg.
→