Are 16 ani. Stau într-o sală de așteptare, se întârzie și aproape că mă bucur, pentru că am timp să înțeleg. Tot aud gândul ăsta – când uimit, când vesel, când speriat, când recunoscător… Cum să aibă el 16 ani? Îmi amintesc așa bine când am ieșit pe poarta maternității,
→
Ne place mult să fotografiem în Transilvania, cum ar putea să nu ne placă? Mergem acasă, la AlmaCalma, ne liniștim și ne odihnim, ne regăsim inspirația. Apoi fotografiem. Iar ce avem de fotografiat e încă și mai frumos decât preludiul acesta în care ne reîncărcăm cu energie bună. Pe Andreea
→
Am știut imediat că vom ține minte această nuntă. A fost chiar altfel, în cel mai bun sens. Muzică veselă cubaneză și muzică bună de toate felurile, sute de cocori din hârtie făcuți chiar de mireasă și de mire, o atmosferă ca de vacanță (nu este fantastic să poți realiza
→
Era iarnă când ne-am văzut prima dată, îmi amintesc că ningea. Am fost la ei acasă și eram cam stresați pentru că nu știam la ce să ne așteptăm, nu aveam nici cea mai vagă idee în ce spațiu și în ce lumină aveam să lucrăm. Am cunoscut o familie
→
Sunt ani și ani. Unii sunt mai cu moț decât alții. Anul în care Andrei, băiatul nostru, a fost în clasa a opta și în care AlmaCalma, căsuța noastră din Alma Vii, a fost în lucru, a fost sigur unul cu moț. Evident, sunt lucruri incomparabil mai importante și mai
→
Eram încă la început, aveam o părere cam proastă despre nunți în general și una și mai proastă despre fotografia de nuntă. Dar ne plăcea mult să fotografiem – atât de mult încât, cu inima strânsă, am acceptat să fotografiem nunți și botezuri. Chiar în perioada aceea de început, am
→
Cu nunțile am încheiat deocamdată. Sigur, rămân botezurile, ședințele foto de familie și cele business, dar, când se termină nunțile, parcă se termină furtuna. A mai trecut un an de fotografie și de de-toate. Dacă aleg să mă uit doar la fotografie, a fost fantastic. E al 14-lea an mai
→
Vântul aduce miros de tei în casă. Se aude încetişor în boxe Paolo Conte cântând Via con me, un affogato sexy încearcă să mă trezească, un lagotto pufăie încet pe piciorul meu şi mă trage la somn. Muncesc mult şi dorm puţin, am tot felul de nelinişti şi sunt prinsă
→
După prima parte, trebuie să vină și a doua, nu? Cea în care am plecat toți spre o insulă cu pini, mare, spa, iar în miezul verii fiind, cu apusuri lungi și nopți scurte. Și vulpițe – se pare că se înțeleg bine cu suedezii. Eram o mână de oameni
→
O poveste în două părți – asta chiar este odată ca niciodată pe Cromatica. A doua parte a poveștii este despre o nuntă și o insulă, ambele micuțe, dar foarte potrivite pentru a sărbători o dragoste mare. Și e așa de frumoasă partea asta a doua încât copilul bâzdâcos din
→