Sunt printre cei care cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Am ajuns cumva şi cândva să mă ocup serios de fotografie. Sunt momente în care nici mie nu îmi vine să cred. Când studiezi cinci limbi străine, nu ai senzaţia că te pregăteşti să devii fotograf :). Dar
→
Mereu m-am luptat cu firea mea prea independentă (sau băieţoasă, cum zice Robert), care mă face de nenumărate ori să spun pot singură, mă descurc, mulţumesc. Asta face să fiu foarte greu de ajutat, deşi am avut întotdeauna alături oameni dornici să îmi întindă o mână. Dar chiar şi eu
→
Passau, Germania. Prima imagine care îţi vine în minte ar putea fi aceea a unui oraş acoperit de ape. Dar noi am fost acolo cu puţin timp înainte ca apele să înghită oraşul. Era foarte frig, vânt şi ploaie. Chiar şi aşa, locul ni s-a părut prietenos. Maria şi Daniel,
→
Cred că mulţi dintre noi sunt surprinşi când se văd într-o fotografie. Apare inevitabil o diferenţă între felul în care te percepi tu şi felul în care te percepe altcineva, între cum îţi imaginezi tu că arăţi şi cum rezultă că arăţi dintr-o imagine statică. Eu sunt mereu surprinsă (neplăcut,
→
De ce Cromatica şi nu Irina şi Robert? Aşa ne-au întrebat cei de la WEDMAG, printre altele.
→
Îmi place mult iarna, aproape la fel de mult cât îmi plăcea în copilărie, când erau zăpezi mari şi ne prelungeau vacanţa. Şi tot ca atunci, mă bucur când ninge – deşi majoritatea bucureştenilor simt asta ca pe un dezastru. Simplul fapt că ninge îmi luminează ziua şi mă face
→
Una dintre imaginile de mai jos şi-a luat viaţa în propriile mâini ceva mai devreme decât ne-am fi aşteptat. A călătorit prin lume, s-a făcut cunoscută şi ne-a arătat că nu mai are nevoie de noi. I-am privit cu îngăduinţă îndrăzneala. Ce te poţi aştepta de la o fotografie atât
→
După un timp, amintirile legate de un eveniment se reduc la un singur moment, o singură senzaţie. De multe ori, mintea se foloseşte de o fotografie pentru a păstra mai bine o amintire. Dacă mă gândesc, de exemplu, la nunta mea, îmi amintesc de obicei un moment în care eram
→
Când eram mică ţineam sus pe şifonier ceea ce familia mea numea cutia cu maimuţe. Era o cutie în care aveam aţe, bucăţi de material, şireturi, nasturi, panglici şi tot felul de lucruri mici găsite prin casă, care mi se păreau frumoase şi care, credeam eu, îmi puteau fi de
→
