fotografi profesionisti Archives - Page 2 of 19 - Cromatica Photography

fotografi profesionisti

madalina rikard nunta suedia 206

Mădălina & Rikard {Nuntă în Suedia} – partea a II-a

După prima parte, trebuie să vină și a doua, nu? Cea în care am plecat toți spre o insulă cu pini, mare, spa, iar în miezul verii fiind, cu apusuri lungi și nopți scurte. Și vulpițe – se pare că se înțeleg bine cu suedezii. Eram o mână de oameni

madalina rikard nunta suedia 063

Mădălina & Rikard {Nuntă în Suedia} – partea I

O poveste în două părți – asta chiar este odată ca niciodată pe Cromatica. A doua parte a poveștii este despre o nuntă și o insulă, ambele micuțe, dar foarte potrivite pentru a sărbători o dragoste mare. Și e așa de frumoasă partea asta a doua încât copilul bâzdâcos din

alexandra cosmin nunta la face kusin 133

Alexandra & Cosmin {Nuntă la Face Kusin}

Din fericire, până și o pandemie are câteva efecte bune. De exemplu, a făcut nunțile să fie mai frumoase. (Sigur, nu chiar pe toate, uneori nimeni și nimic nu poate salva o nuntă). Și nu mă refer acum la orele firești la care au ajuns, în sfârșit, să se termine,

boyhood 2022 13 2

Boyhood {2022}

La noi nu prea ați văzut portrete. Nu pentru că nu am fi făcut de-a lungul anilor, ci pentru că ne-au atras mai mult instantaneele. În iarna asta însă, am făcut chiar foarte multe portrete și mai avem. Și dacă tot suntem în febra portretelor, am zis să încerc și

szidonia mihai nunta the wedding house 085

Szidonia & Mihai {Nuntă la The Wedding House}

Știi genul de zi, cum au tot fost în ultimele veri, în care într-un loc plouă cu găleata, la o aruncătură de băț mai încolo e soare, apoi pare că vine potopul, după care vezi cel mai senin cer, bei un pahar cu apă și, când te uiți iar în

roxana vlad nunta flavours in the garden 0068

Roxana & Vlad {Nuntă la Flavours in the Garden}

E ianuarie și am timp să privesc puțin în urmă, la fotografiile de anul trecut. Cât de multe sunt! Am avut mai multe evenimente în weekenduri decât am fi crezut că se poate, plus un număr record pentru noi de fotografii din zona de business (lansări, portrete, produse, locuri etc.).

caini la nunta 04

Câini la nuntă {Colecție Fearless}

Doi iubitori de câini, Robert și cu mine, au devenit, împreună cu Andrei, trei iubitori de câini. Și unde sunt trei iubitori de câini într-o casă, trebuie să fie și un câine, nu? Eh, poate nu, dar acum avem un cățel al nostru – după atâția ani de îndrăgit cățeii

boyhood 2020 071

Boyhood 2020

Andrei are acum 13 ani. Scriu asta încercând să mă conving pe mine că așa este și să mă obișnuiesc cu cifra asta. Fotografiile sunt din 2020 – când avea 12, încă nu era așa de înalt, nu avea părul așa de lung, nu avea încălțări așa de mari, nu

nunta hadar chalet 30

Momentele dintre momente {Nuntă în aer liber la Hadar Chalet}

Kill your darlings, ne spunea cu ani în urmă o fotografă cu multă experiență. Încerca să ne învețe cum să ne alegem fotografiile. Știa că ne atașam de prea multe dintre fotografiile pe care le făceam, iar acest atașament stătea în calea unei selecții bune. Era adevărat, am înțeles de

sedinta foto familie 032

Olivia

Și noi, ca toată lumea, am avut timp și stare să reflectăm în lunile ciudate ale lui 2020. Nu a fost ceva imediat, dar până la urmă am ajuns să privim cei peste 10 ani de fotografie cumva din afară, de la distanță, cu un pic de detașare. A trebuit,

Scroll to Top

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.