M-am născut la sfârşitul anului ’79. Probabil că dispăruseră deja jucăriile iar dulciurile erau doar câteva, cele pe care ni le amintim mulţi dintre noi – ciocolăţele chinezeşti în poleială aurie, bomboane cubaneze. Moş Nicolae nu avea multe de adus. Dar în casă mirosea a prăjituri tot timpul iar noi
→
Ei sunt prietenii noştri. Iniţial, Vlad şi Robert erau vecini. Vlad, cu câţiva ani mai mare şi cu gusturi muzicale impecabile, îi împrumuta lui Robert „muzică adevărată”. Şi trebuie să vă spun ce a însemnat asta pentru noi. Eu eram încă departe de muzica lor, deşi Robert îmi era coleg.
→
Nu ştii niciodată ce ajungi să simţi când participi la un moment important din viaţa unei familii. Botezul Nataliei a fost cu adevărat aparte. Atmosfera în biserică a fost atât de caldă şi de prietenoasă încât fiecare participant părea să fie acasă, în familie. Sentimentul acesta de acasă în biserică
→
Botezul Smarandei – cu un pic de plâns la biserică, dar şi cu somn, dans, ursitoare şi tot ce i se mai întâmplă unui bebe fericit într-o zi aşa de plină.
→
Acum 13 ani ne lăudam cu ultima traznaie comisă, acum ne lăudăm cu copiii noştri. Cum s-au transformat adolescenţii de atunci in părinţii de acum? Cum se vor transforma Rareş (în fotografiile de mai jos), Andrei al nostru, Carina si toţi ceilalţi copii ai colegilor noştri în adolescenţi plictisiţi sau
→
Vorbeam acum câteva zile despre copii cu un domn tare drăguţ, tatăl unei prietene şi viitor bunic formidabil. Generos, spunea că îi plac toţi copii – mai puţin cei pe care ţin neapărat să îi strice adulţii din jur, suflându-le pe undeva :).Tot vorbind despre copii, mi-a povestit despre o
→
Treci de 30 de ani şi te întrebi dacă ai ajuns unde voiai. Nu te întrebi prea des, pentru că nici măcar nu ai timp să te gândeşti serios la asta. Dar dacă vine o zi în care ai timp şi nu îţi poţi scoate întrebarea asta supărătoare din minte?
→
L-am văzut pe Tudor o singură dată înainte de botez şi am ştiut că avem noroc să îl fotografiem. Ce-ţi poţi dori mai mult?
→
Ninsoare, emoţii şi un băieţel de poveste: Mihai. Cuminte şi dulce, şi-a lăsat prietenii ceva mai mari să se joace şi ne-a aruncat din când în când zâmbete cuceritoare.
→
