fotojurnalism de nunta Archives - Page 13 of 14 - Cromatica Photography

fotojurnalism de nunta

Andreea & Dan {Nuntă la Palatul Știrbey}

Cine a citit Cişmigiu & Comp. ştie că între liceele mari din Bucureşti există tot felul de relaţii, de prietenie sau rivalitate, în care adolescenţii pun mult suflet. Îmi amintesc din roman că cei din liceul Lazăr, cel de lângă Cişmigiu, erau oarecum prieteni cu cei din Spiru, pentru că

Andreea & Florin {Nuntă la Palatul Ştirbey}

Andreea şi Florin, pe care s-ar putea să îi ştiţi din fotografiile de aici, au avut o nuntă aşa cum şi-au dorit. Pentru cei care nu au trecut prin experienţa unei nunţi, poate nu pare mare lucru să ai o nuntă aşa cum vrei. Din punctul meu de vedere, chiar

Anca & Bogdan {Nuntă la Palatul Mogoșoaia}

Discutam cu un cuplu despre locaţia nunţii. Ne explicau – şi mi-a plăcut foarte mult ideea lor – că au ales un loc cu istorie, care are şanse să existe şi peste o sută de ani, nu doar pentru că are prestanţă, ci pentru că ar vrea să spună cândva

Nunta Elena Gheorghe 1

Cromatica în OK! Magazine

Mi-am început dimineaţa şi săptămâna citind The Luminous Portrait. Un paragraf m-a făcut să mă opresc un pic din lectură şi să mă gândesc la tot ce se întâmplă: I had many pivotal moments in my career: the first time I booked a job for which someone actually paid me

Anca & Mihnea {Nunta}

În Bucureştiul supra-aglomerat de fel de fel de oameni, trec neobservaţi cei pe care eu îi numesc bucureştenii adevăraţi. Nu sunt neapărat cei care au părinţi şi bunici născuţi aici, ci aceia care care preţuiesc şi valorifică lucrurile bune ale oraşului – şcolile bune, evenimentele culturale, eleganţa discretă în ţinută

Elena & Sorin {Nuntă la Presidential Ballroom}

Sunt fel de fel de mirese. Dar este un gen anume care mă fascinează: cea delicată, graţioasă, liniştită, care nu are decât cuvinte frumoase şi zâmbete sincere pentru toată lumea. Ştiu, nimic interesant până aici. O suspectaţi oricum că este o bridezilla care a terorizat pe toată lumea înainte de

Adina & Vlad {Nuntă la Athénée Palace Hilton}

A început distracţia! Suntem plini de entuziasm anul acesta după câteva nunţi cu adevărat splendide. Pe prima dintre ele, a Adinei şi a lui Vlad, am considerat-o imediat un semn bun. Ei au o calitate destul de rară în zilele noastre, aceea de a face pe oricine să se simtă

Alina & Cătălin {Nuntă la The Ark}

Când este vorba de nunţi, unul dintre momentele noastre preferate este cel de a doua zi, când stăm amândoi şi ne uităm prin fotografiile abia descărcate. Cu plăcerea cu care băiatul nostru desface ouă de ciocolată să vadă ce surpriză este în ele, aşa ne uităm noi nerăbdători printre sutele

Elena & Tiberiu {Nuntă la Casa Doina}

Este mare lucru să ştii să îţi faci viaţa frumoasă, aşa cum ştiu Elena şi Tiberiu. De ce să organizezi o nuntă superbă şi apoi, când ziua cea mare a venit, să nu îţi oferi bucuria de a te relaxa şi de a savura toate lucrurile frumoase pe care singur

Kristina & Adrian {Nuntă la Hotel JW Marriott}

Un obiect prețios, original, puternic, pregătit să fie atins de zeci de mâini – unele ale unor oameni care nici nu s-au născut încă. Dacă albumele spun ceva despre noi, trebuie să ne asigurăm că transmit dragostea pe care o punem în munca noastră, atenția la detalii, dorința de a

Scroll to Top

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.