Ioana s-a căsătorit cu Alexandru, căruia îi spune Ali, într-un loc exotic, pe care l-am visat de atâtea ori încât mi se pare cunoscut. Doar ei, departe de convenţiile de acasă. Apoi a avut loc petrecerea la care am participat şi noi. Familie, prieteni, zâmbete sincere, relaxare, muzică bună. Niciun
→
O zi atât de simplă şi de bună încât aş vrea să o învelesc într-o hârtie şi să o uit în buzunar, doar ca să mă bucur cândva că o regăsesc. Andrei spune că e o zi cu parfum de scară albastră. Şi tind să am încredere în simţurile lui
→
Pare o vorbă goală să mulţumeşti cuiva pentru încrederea pe care ţi-a acordat-o, pentru că este ceva ce auzi de prea multe ori ca să îţi mai trezească vreun gând. Dar nu este deloc puţin lucru în ziua de azi ca nişte oameni care nu te cunosc personal să aibă
→
Este bună experienţa de a lucra în preajma unor oameni fericiţi şi îndrăgostiţi – chiar este, dar eşti doar vecin cu fericirea. Mult mai bună este însă fericirea împărtăşită o dată cu hohotele de râs ale unor oameni care au acelaşi simţ al umorului. Sau zâmbetul complice al celor care
→
Nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc, să port rochie de mireasă, să am o nuntă într-un anumit fel. E o fantezie pe care nu am avut-o nici o secundă. Mi-am dorit să fiu cu Robert de când l-am cunoscut, la 14 ani. Atât. La 23 de ani, am plecat
→
Cine a citit Cişmigiu & Comp. ştie că între liceele mari din Bucureşti există tot felul de relaţii, de prietenie sau rivalitate, în care adolescenţii pun mult suflet. Îmi amintesc din roman că cei din liceul Lazăr, cel de lângă Cişmigiu, erau oarecum prieteni cu cei din Spiru, pentru că
→
Andreea şi Florin, pe care s-ar putea să îi ştiţi din fotografiile de aici, au avut o nuntă aşa cum şi-au dorit. Pentru cei care nu au trecut prin experienţa unei nunţi, poate nu pare mare lucru să ai o nuntă aşa cum vrei. Din punctul meu de vedere, chiar
→
Discutam cu un cuplu despre locaţia nunţii. Ne explicau – şi mi-a plăcut foarte mult ideea lor – că au ales un loc cu istorie, care are şanse să existe şi peste o sută de ani, nu doar pentru că are prestanţă, ci pentru că ar vrea să spună cândva
→
Mi-am început dimineaţa şi săptămâna citind The Luminous Portrait. Un paragraf m-a făcut să mă opresc un pic din lectură şi să mă gândesc la tot ce se întâmplă: I had many pivotal moments in my career: the first time I booked a job for which someone actually paid me
→
În Bucureştiul supra-aglomerat de fel de fel de oameni, trec neobservaţi cei pe care eu îi numesc bucureştenii adevăraţi. Nu sunt neapărat cei care au părinţi şi bunici născuţi aici, ci aceia care care preţuiesc şi valorifică lucrurile bune ale oraşului – şcolile bune, evenimentele culturale, eleganţa discretă în ţinută
→