Când eram mică ţineam sus pe şifonier ceea ce familia mea numea cutia cu maimuţe. Era o cutie în care aveam aţe, bucăţi de material, şireturi, nasturi, panglici şi tot felul de lucruri mici găsite prin casă, care mi se păreau frumoase şi care, credeam eu, îmi puteau fi de
→
Mereu mi-a fost frică de genul acesta de fotografii pe malul mării. În general sunt prea previzibile, ai senzaţia ca le-ai mai văzut. De multe ori sunt penibile de-a dreptul. Foarte rar sunt cu adevărat frumoase şi nu îţi mai desprinzi privirea de la ele. Aşa că un timp le-am
→
Cu ani în urmă, fratele tatălui meu, pe care l-am cunoscut prea puţin, îmi arăta fotografii vechi de un secol cu diverse rude. După mulţi ani în care nu ne văzusem aproape deloc, un eveniment nefericit ne-a adus în faţa acelui perete plin de fotografii. Ne doream să spunem ceva,
→
Nu ştiu cum se face că, din când în când, întâmplarea sau poate ceva ce noi nu ştim să numim altfel ne aduce lângă oameni ca Andreea şi Dan. Ne-au plăcut din prima secundă, aveau privirea şi râsul acelea de oameni tineri şi fericiţi. Ne-a bucurat şi ne-a făcut bine
→
Fotografii nu se pot plictisi lângă ei. Ea: intensă, dramatică, concentrată. El: un zâmbet. Cel mai mult ne-a plăcut să surprindem contrastul dintre ei, care nu îi face să pară nepotriviţi, ci dimpotrivă. Trăsăturile uimitoare ale Biancăi, care îi dau un aer de femme fatale a anilor ’50, nu au
→
Ioana s-a căsătorit cu Alexandru, căruia îi spune Ali, într-un loc exotic, pe care l-am visat de atâtea ori încât mi se pare cunoscut. Doar ei, departe de convenţiile de acasă. Apoi a avut loc petrecerea la care am participat şi noi. Familie, prieteni, zâmbete sincere, relaxare, muzică bună. Niciun
→
O zi atât de simplă şi de bună încât aş vrea să o învelesc într-o hârtie şi să o uit în buzunar, doar ca să mă bucur cândva că o regăsesc. Andrei spune că e o zi cu parfum de scară albastră. Şi tind să am încredere în simţurile lui
→
Pare o vorbă goală să mulţumeşti cuiva pentru încrederea pe care ţi-a acordat-o, pentru că este ceva ce auzi de prea multe ori ca să îţi mai trezească vreun gând. Dar nu este deloc puţin lucru în ziua de azi ca nişte oameni care nu te cunosc personal să aibă
→
Este bună experienţa de a lucra în preajma unor oameni fericiţi şi îndrăgostiţi – chiar este, dar eşti doar vecin cu fericirea. Mult mai bună este însă fericirea împărtăşită o dată cu hohotele de râs ale unor oameni care au acelaşi simţ al umorului. Sau zâmbetul complice al celor care
→
Nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc, să port rochie de mireasă, să am o nuntă într-un anumit fel. E o fantezie pe care nu am avut-o nici o secundă. Mi-am dorit să fiu cu Robert de când l-am cunoscut, la 14 ani. Atât. La 23 de ani, am plecat
→