Era iarnă când ne-am văzut prima dată, îmi amintesc că ningea. Am fost la ei acasă și eram cam stresați pentru că nu știam la ce să ne așteptăm, nu aveam nici cea mai vagă idee în ce spațiu și în ce lumină aveam să lucrăm. Am cunoscut o familie
→
Voi continua seria reîntâlnirilor fericite. Nu știu cât de mică sau de mare va fi această serie până la urmă. Este una foarte specială, cu oameni care ne-au făcut să iubim mai mult și să fotografiem cu și mai mare bucurie. Adaug azi o poveste începută cândva cu Andreea și
→
Explicam într-o postare precedentă de ce fotografiile de botez înseamnă foarte mult în munca și în viețile noastre. Am promis atunci să vă arăt cum sunt revederile cu oameni care se căsătoresc, noi îi îndrăgim, trec prin diverse încercări, noi trecem prin ale noastre, plângem și râdem împreună, au poate
→
Am fotografiat de-a lungul anilor sute de nunți (nici nouă nu ne vine să credem), dar nici botezuri nu au fost mai puține. Evenimentul botezului este, în multe cazuri, o regăsire cu cei pe care i-am fotografiat la nuntă. Încercați să vă puneți în locul nostru o clipă: cunoaștem un
→
Nu înseamnă nimic că s-a schimbat anul. E doar o cifră şi nu aşteptăm nimic de la ea. Aşa cum se schimbă ziua, se schimbă şi luna, şi anul. Revelionul este doar un bun pretext de a sta cu prietenii. Dar chiar şi aşa, tot am avut câteva momente în
→
Aş vrea să văd cum erau părinţii mei înainte ca eu să mă nasc. Cum erau hainele lor, casa în care stăteau, cum era lumea lor în 1979. Mi s-a tot povestit că mama era o gravidă foarte frumoasă, iar pe tata parcă îl văd cu ce ochi plini de admiraţie o privea. Cred că erau şi foarte îngrijoraţi, ca orice părinţi, în orice vremuri. […]
→
O zi atât de simplă şi de bună încât aş vrea să o învelesc într-o hârtie şi să o uit în buzunar, doar ca să mă bucur cândva că o regăsesc. Andrei spune că e o zi cu parfum de scară albastră. Şi tind să am încredere în simţurile lui
→
Andrei se trezeşte primul. Îşi ia o jucărie şi vine la noi în pat. Stă câteva minute cuminte, apoi ne pupă, se amuză punând jucării pe noi sau pozându-ne cu telefonul. Când se plictiseşte, pleacă în sufragerie şi se uită la desene până se face 7,30 şi ne trezim şi
→
M-am născut la sfârşitul anului ’79. Probabil că dispăruseră deja jucăriile iar dulciurile erau doar câteva, cele pe care ni le amintim mulţi dintre noi – ciocolăţele chinezeşti în poleială aurie, bomboane cubaneze. Moş Nicolae nu avea multe de adus. Dar în casă mirosea a prăjituri tot timpul iar noi
→
