Ne-am întâlnit anul trecut cu Corina şi cu Marian fără să avem idee ce ne aşteaptă. Am început să discutăm şi ne-au spus că tema nunţii va fi Alice in Wonderland. Aveau un plan de nuntă mult mai complex decât orice mai auzisem până atunci. Îi ascultam aparent liniştiţi (şi
→
Sunt printre cei care cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Am ajuns cumva şi cândva să mă ocup serios de fotografie. Sunt momente în care nici mie nu îmi vine să cred. Când studiezi cinci limbi străine, nu ai senzaţia că te pregăteşti să devii fotograf :). Dar
→
Mereu m-am luptat cu firea mea prea independentă (sau băieţoasă, cum zice Robert), care mă face de nenumărate ori să spun pot singură, mă descurc, mulţumesc. Asta face să fiu foarte greu de ajutat, deşi am avut întotdeauna alături oameni dornici să îmi întindă o mână. Dar chiar şi eu
→
Uneori mă uit la cineva şi aproape involuntar parcă îmi imaginez ce fel de copil a fost sau cum va arăta la bătrâneţe. De fapt, nu apuc să îmi imaginez pentru că nici nu sunt gânduri întregi, ci doar frânturi; nişte imagini care apar şi dispar fulgerător. E ca şi
→
Passau, Germania. Prima imagine care îţi vine în minte ar putea fi aceea a unui oraş acoperit de ape. Dar noi am fost acolo cu puţin timp înainte ca apele să înghită oraşul. Era foarte frig, vânt şi ploaie. Chiar şi aşa, locul ni s-a părut prietenos. Maria şi Daniel,
→
Cred că mulţi dintre noi sunt surprinşi când se văd într-o fotografie. Apare inevitabil o diferenţă între felul în care te percepi tu şi felul în care te percepe altcineva, între cum îţi imaginezi tu că arăţi şi cum rezultă că arăţi dintr-o imagine statică. Eu sunt mereu surprinsă (neplăcut,
→
Zi de vară, de Sânziene, de neobişnuită linişte. Îmi tot vin în minte versurile melodiei I Had a Dream: If you see the wonder of a fairy tale / You can take the future even if you fail. / I believe in angels, / Something good in everything I see,
→
Cum poate ştiţi deja, noi iubim culorile. Toată iarna am visat, am căutat, am aşteptat un verde anume. Ştiam că trebuie să fie proaspăt şi delicat, dar mai ales vorbitor. O culoare care să vorbească. Acum credem că l-am găsit şi că va vorbi aşa cum trebuie despre Andra şi
→
De ce Cromatica şi nu Irina şi Robert? Aşa ne-au întrebat cei de la WEDMAG, printre altele.
→
Îmi place mult iarna, aproape la fel de mult cât îmi plăcea în copilărie, când erau zăpezi mari şi ne prelungeau vacanţa. Şi tot ca atunci, mă bucur când ninge – deşi majoritatea bucureştenilor simt asta ca pe un dezastru. Simplul fapt că ninge îmi luminează ziua şi mă face
→